Sătulul la flămând nu-i crede,
Nici cel bogat, celui sărac.
Sunt rari acei ce simt cu alții
Și pot să își ajute frații,
Și largă inima-și desfac
Spre cel lipsit cu el ortac.

Când seci lacul, se arată
Ce de pești în el se-ascund.
Când cunoști pe om, vezi numai
Ce până atuncea nu vedeai,
Ce-are-n inimă-n afund
Iese-afară rând pe rând.

De ești om, orice prieten
Și-orice semen în vreun fel
O să-ți simtă bunătatea,
Dragostea, sinceritatea,
Și omenia pentru el,
Dacă ai un mugurel.

Omul e creat să fie
Templu pentru Duhul Sfânt.
Asta-i sfânta lui menire
De adus la-ndeplinire,
Rânduită pe pământ
Ca s-ajungă-n Raiul sfânt.

Și doar când se împlinește
Acest scop ceresc, atunci
I se deschide veșnicia,
Și-atunci omul are omenia
Scrisă-n sfintele porunci
Cu litere săpate-adânci.
Amin.
(Vineri, 16 octombrie 2020)